Popularitatea armelor de Airsoft a crescut semnificativ în România în ultimii ani. Totuși, această tendință a generat confuzii cu privire la cadrul legislativ aplicabil. Legislația românească nu face distincție între armele de Airsoft, indiferent de starea lor de funcționare. Astfel, chiar și o armă non-funcțională este considerată, din punct de vedere legal, o armă de Airsoft, care nu poate fi adusă într-un spațiu public.
Desigur, există excepția, atunci când ele sunt purtate de cadrele MAPN/MAI/SRI/SPP în misiune sau cu un scop demonstrativ într-un eveniment.
Există, din păcate, numeroase magazine care ignoră această legislație, astfel că armele de Airsoft au devenit accesibile și ușor de cumpărat în România. În multe cazuri, aceste magazine nu informează cumpărătorul despre faptul că transportul unei astfel de arme într-un spațiu public poate duce la deschiderea unui dosar penal.
Pentru a clarifica situația, vă prezentăm mai jos ce este permis și ce nu la Comic Con.
Ce este acceptat la Comic Con:
NEACCEPTATE ÎN SPAȚII PUBLICE conform legislației române:
Este responsabilitatea fiecăruia să cunoască și să respecte aceste reglementări, în beneficiul tuturor celor prezenți la evenimente și în spații publice.
Deși evenimentul Comic Con este unul privat, cu reguli proprii, el se desfășoară într-un spațiu public.
Prin spațiu public nu înțelegem neapărat un domeniu public, ci orice spațiu care poate fi accesat (chiar și cu bilet) de către o persoană care nu este proprietarul acelui spațiu. Prin urmare, spațiul în care se desfășoară Comic Con este considerat spațiu public în contextul acestei legislații.
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |